Fritz Honka: monstrul pe care Germania a preferat să-l uite

(printre ruine, comunism, mizerie și miros de moarte)

🕯️ Ne adâncim într-o poveste de groază 🩸

Dacă îți place să sapi în măruntaiele istoriei criminale, pregătește-te: această poveste miroase a bere stătută, sudoare și moarte.

Viața lui Fritz Honka, celebrul Monstru din St. Pauli, nu este doar un caz polițienesc: este o radiografie a unei Germanii scufundate, alcoolizate și distruse pe dinăuntru. Și a intrat pe lista celor mai diabolici criminali din lume.

Născut printre dărâmăturile celui de-al Treilea Reich, fiu al unui comunist mort într-un lagăr de concentrare nazist și unul dintre unsprezece copii, Fritz a crescut între orfelinate, violență și foame.

Nu a fost un geniu al răului. A fost reziduul uman al unei epoci care prefera să-și uite păcatele.

Copilărie printre ruine, lovituri și rușine

Fritz Honka s-a născut pe 31 iulie 1935, la Leipzig, într-o familie muncitoare cu unsprezece copii și zero resurse.

Tatăl său, Heinrich Honka, comunist convins, a fost arestat de Gestapo și a murit la scurt timp într-un lagăr de concentrare. 

Mama sa a rămas singură și copleșită. Copiii au fost împărțiți între orfelinate și familii de plasament.

Fritz era slab, bâlbâit, strabic și timid. Într-o țară care venera forța și perfecțiunea, el era portretul înfrângerii.

A învățat devreme ce înseamnă să fii invizibil și umilit.

Fritz Honka – criminal în serie german

 

Hamburg: cartierul unde nimeni nu întreba

Imaginează-ți Hamburgul anilor ’60–’70: cartierul St. Pauli, celebra stradă a vieții de noapte Reeperbahn, baruri sordide, marinari, prostituate, dependenți, suflete pierdute. Aici se mișca Honka.

Acest mediu îi oferea anonimat: victime vulnerabile, „invizibile” pentru societate.

Tensiunile postbelice, reconstrucția, migrația internă și dezechilibrul moral din anumite cartiere l-au alimentat.

În special barul Zum Goldenen Handschuh a devenit casa lui: locul unde își găsea victimele.

Prima crimă și tăcerea poliției

La începutul anilor ’70, Honka a avut prima victimă: o prostituată pe nume Gertraud „Gerti” Breuer.

Cearta a început de la bani și s-a terminat în violență. A strangulat-o, a dezmembrat trupul și a împrăștiat resturile în mai multe locuri din Hamburg.

Poliția nu a făcut nimic.

Cazul a trecut neobservat, încă o crimă în subteranul din St. Pauli. Nimănui nu-i lipsea o prostituată alcoolică.

Și timp de patru ani, Fritz nu a mai ucis.

A continuat să bea, să acumuleze frustrare și să-și hrănească resentimentul.

 

Scânteia: râsul care a aprins iadul 

Totul s-a schimbat într-o noapte în care a dus o prostituată în micul său apartament.

Beat, a încercat să aibă relații sexuale… dar corpul nu a răspuns.

Ea a râs.

Iar acest gest simplu a fost detonatorul.

Umilit, orbit de furie, a strangulat-o cu un ciorap.

Din acel moment, poarta iadului a rămas deschisă.

Între 1970 și 1975, Honka a ucis cel puțin patru femei: toate mai în vârstă, alcoolice, cu trăsături pe care el le asocia cu înfrângerea.

După ce le omora, le dezmembra trupurile și ascundea resturile în apartament, în spatele panourilor sau în pod.

Partea cea mai crudă: erau femei pe care nimeni nu le căuta, pe care nimeni nu le simțea lipsa. Astfel, Honka s-a bucurat de impunitate până când…

 

Un miros pe care nimeni nu a vrut să-l simtă

Vecinii se plângeau de un miros insuportabil.

Honka avea mereu scuze: Sunt pisicile, e clădirea veche.

Iar în acea Germanie postbelică, unde fiecare își mătura mizeria sub preș, nimeni nu a vrut să cerceteze mai departe.

Pe 17 iulie 1975, un incendiu accidental din locuința sa a pus capăt secretului.

Când pompierii au intrat în apartament, mirosul i-a doborât.

Au găsit resturi umane învelite în pungi, cârpe și ziare, împrăștiate printre gunoaie.

Așa s-a sfârșit tăcerea Monstrului din St. Pauli.

Victimele recunoscute ale lui Fritz Honka

Câteva dintre probele găsite în apartamentul lui Fritz Honka: pantofii victimelor și un ferăstrău plin de sânge

 

În mintea lui Fritz Honka

Psihologii l-au descris ca pe un om profund distrus, cu tulburare de personalitate antisocială, alcoolism cronic și o obsesie patologică față de respingerea sexuală.

Avea disfuncție erectilă și teamă de femeile tinere sau atrăgătoare.

De aceea căuta prostituate mai în vârstă, cu dinți deteriorați, cu un aspect „urât”, care să nu-l facă să se simtă inferior.

Controlul era singura lui sursă de stimă de sine.

Fiecare crimă era un amestec de ură, neputință și frustrare.

Nu ucidea din plăcere, ci din furie: o răzbunare împotriva a tot ce îl umilise din copilărie.

 

Ce l-a dus în abis? Analiză psihologică

• Abandonul copilăriei și trauma timpurie → lipsa unui atașament sănătos, sentimentul de „străin”, fără un loc sigur.
• Leziuni corporale și aspect fizic stigmatizat → nasul rupt, strabismul, și vorbirea defectuoasă i-au creat un complex de inferioritate care s-a transformat în resentiment față de „femeile care îl respingeau”.
• Alcoolism sever → l-a dezinhibat, l-a afundat, i-a anulat frânele sociale.
• Fetiș al puterii, frică de umilirea sexuală → se presupune că se temea să nu fie „mutilat” în timpul sexului oral, ceea ce l-a determinat să aleagă femei foarte vulnerabile (mai scunde, fără dinți) pentru a domina, controla și umili. murderpedia.org
• Mediu de marginalizare → victimele erau invizibile, trăind la marginea societății. Honka și-a găsit „confortul” pentru impulsurile sale într-un astfel de mediu.

În ansamblu: un profil mixt de tulburare de personalitate antisocială + componentă sadică + parafilie + alcoolism sever + mediu social degradat.

 

Procesul și căderea finală

În 1976, procesul a zguduit Germania.

Presa l-a numit „Monstrul din St. Pauli”, iar țara s-a întrebat cum a putut cineva să trăiască ani întregi înconjurat de cadavre fără ca nimeni să observe.

A fost arestat după incendiu, a mărturisit (apoi și-a retras mărturisirea) și, în 1976, a fost condamnat pentru o crimă și trei omoruri (nu pentru omoruri multiple), deoarece i s-a considerat capacitatea diminuată din cauza alcoolului și a stării mentale.

Pedeapsa: 15 ani + internare psihiatrică.

A fost eliberat în 1993 și a murit în 1998, la Hamburg, după o viață trăită în umbră.

Cazul său a stârnit controverse: de ce o pedeapsă atât de „mică” pentru atâta barbarie? Sistemul l-a tratat atât ca bolnav, cât și ca criminal.

 

„Der Goldene Handschuh”: iadul transformat în film

Regizorul Fatih Akin i-a spus povestea în 2019, prin filmul Der Goldene Handschuh (Mănușa de Aur), bazat pe romanul lui Heinz Strunk.

Nu este un film pentru toți: este un coșmar realist, în care aproape poți simți mirosul de urină, bere și trupuri în descompunere.

Akin nu încearcă să-l justifice. Doar arată o Germanie uitată, putrezită pe dinăuntru, unde singurătatea și indiferența făceau parte din peisaj.

O poveste care sperie și mai tare pentru că a fost reală.

DER GOLDENE HANDSCHUH – Trailer

 

Monstrul pe care nimeni nu a vrut să-l vadă

Fritz Honka nu a fost un demon, ci reflexia unei societăți oarbe și distruse.

Un stat care prefera să privească spre viitor, lăsând în urmă pe cei care nu avuseseră niciodată nimic.

Victimele lui erau invizibile.

Și el era.

Până când mirosul uitării a devenit prea puternic.

Reflecție

Hamburgul nu mai miroase a moarte, dar istoria lui încă miroase a tăcere.

Ce este mai monstruos: criminalul… sau societatea care nu a vrut niciodată să privească?

Tu ce crezi? 🤔

S-a născut Honka monstru sau l-au creat ruinele unei Germanii care încă nu se iertase pe sine?

Se nasc monștrii sau îi fabricăm cu toții? 

Bis bald!